Mozaic
Stațiile de autobuz cu mozaic vechi sunt presărate în toată Moldova aidoma unor pietre prețioase, a căror frumusețe vibrantă încă se păstrează, în pofida faptului că multe dintre ele sunt pe cale să se ruineze. Mozaicurile, ilustrând simboluri universale și moldovenești, sunt moștenirea noastră, a tuturor, și este de datoria fiecăruia să le păstrăm cu sacralitate.
La fel ca mozaicul, creat din sute, mii de piese mici, dorul nostru se înalță fastuos, copleșitor prin nenumăratele emoții și sentimente din care este construit. Bucuria, speranța, melancolia, dragostea – un amalgam de trăiri profunde – sunt reliefate în coloritul unic al vechilor mozaicuri și în sufletele noastre.
Și atunci am trăit o revelație – dacă dorul ar avea formă și structură, acesta ar fi cu siguranță un mozaic.
Mozaicurile din stații, asemenea dorului, sunt parte a patrimoniului cultural-artistic moldovenesc și e păcat să aibă doar statutul de rămășițe ale trecutului. Valorificarea acestora pe sticlele de vin DOR reprezintă un omagiu adus tuturor artiștilor populari care, piesă cu piesă, au creat adevărate opere de artă, capabile să capteze toate simțurile trecătorilor.
DOR-ul nostru poate străbate mări și țări pentru a aduce la tine o părticică de „acasă”.
Câte doruri au împărțit și câte au unit într-un întreg stațiile de autobuz din satele Moldovei… Culoarea lor s-a lăsat mângâiată de trecerea timpului, dar dorul a rămas îmbibat în pereții acestora, ca două jumătăți inseparabile ale unui întreg. Fiori apar în noi toți când, grăbiți, trecem pe lângă ele.
Noi ne-am oprit. Ne-am oprit în fața unei stații, neputându-ne lua privirea de la comoara ce-o aveam în față. Un mozaic multicolor, mărginit de imensul pământ și de nesfârșitul cer se lăsa admirat de ochii noștri curioși și de razele blânde ale soarelui.
Povestea DOR-ului
Într-o dimineață devreme, de cum soarele abia îndrăznea să cuprindă cerul, tatăl și fiica, ținându-se de mână, pășeau pe străduța care duce la marginea satului… Acolo, în stația veche, cu mozaic colorat urmau să-și strângă strâns mâinile, să-și adune lacrimile, iar el să-i spună: „Îmi va fi dor… să te întorci cu bine!”
Și dorul, ca o pâine rotundă de pe vatră, se rupea în două hrinci mari și fiecare o lua cu sine, gustând din ea – uneori cu sare, alteori cu lapte dulce, iar serile cu vin.
Soarele mai făcea o tură și-n aceeași stație alți pași se auzeau, alte îmbrățișări, alte destine. Câte doruri au împărțit și câte doruri au unit într-un întreg stațiile de așteptare din satele Moldovei…
E dorul… dorul tuturor, ce se adună într-un neam din particule mici, la fel ca mozaicul. Tot el, dorul, ne prinde de mâini și ne unește într-un alt mare mozaic, invizibil, dar atât de al nostru.
Prin trăirea intensă a pulsului emoției, vinurilor DOR le-a fost asociat simbolul locurilor de împletire a dorului – stațiile de așteptare. Vinurile care merg în lumea mare și care adună acasă, la aceeași masă, doruri, subliniază esența originii noastre prin simboluri. Acest legământ nu e deloc întâmplător și nu se oprește aici.
DOR. VIN INSPIRAT
DIN COMORILE NEAMULUI